.ţigarea

“Ştiu că poţi. Şi ştiu că ştii cum să o faci. Cum  să o faci ca să para natural.”

X stă în faţa unui pat de spital, în halatul său verde încercând să nu îl privească în ochi pe cel care tocmai îi adresase acea rugăminte. El privea spre o pată mică de miere de pe podea, de care se apropia încet o furnica.

Furnica, urcându-se pe acea pata de miere rămâne lipită şi se scufundă încet în miere zbătându-se. Când furnica este complet scufundată în miere şi încetează să mai mişte, X ridică brusc privirea spre ochii bărbatului. Se întoarce şi pleacă. Închizând uşa dupa el, trage adanc aer în piept.

Peste 20 de minute

Întrand intr-o cameră foarte slab luminată, X îşi aprinde o ţigară. Simte cum pieptul îi pulsează. Se gândeşte că e prea evident. Trage adânc fumul de ţigare în piept. Încearcă să nu îl expire dar tuşeşte puternic, cade într-un genunchi.

 Îşi aminteşte de o seringă.

El şi uitase de astmul lui din copilarie, fiindcă nu a mai avut o criză de 10 ani. Până acum. Încearcă să îşi încetinească respiraţia, scoţând un sunet înfundat. Mai trage un fum de ţigare. Se ridică.

Prea evident, se gândeşte.

Aude un sunet mult prea cunoscut: cod albastru.

Ieşind din camera, păşeşte încet spre ieşirea din spital. Cumva nimeni nu observa ţigarea din mâna lui.

Ieşind din clădire aruncă o ultimă privire plăcii de metal care l-a întâmpinat în fiecare zi la lucru în ultimii 3 ani.

Sectia BOLI TERMINALE

—————————

 Capela Spitalului Judetean

.servieta

Intr-o camera intunecata se aude un sunet de telefon. dupa ce telefonul suna de doua ori se aprinde o veioza.

Y se ridica din pat aruncând plapuma furios. Se uita cu dispreţ la telefon. Era un telefon model standard, il primise cand şi-a facut abonamentul, adica acum doi ani şi jumatate. Rotorul pentru formare era foarte uzat şi culoarea îşi pierduse din strălucirea pe care o avea înainte.

Fără a îi păsa cine e la celălalt capăt al firului sau faptul că ceasul lui indica ora 2 şi 22 de minute, el ridică receptorul.

“Da!”

“La  telefon”

“Păi cum adică au venit”

“Am înţeles asta, dar ce vor?”

“Si nu le-ai spus să se întoarcă de dimineaţă?”

“Urgent? Bine am înţeles. Sper că merită toată afacerea asta. Ne mergea prost înainte da cel puţin nu trebuia să ma plimb la ore din ăstea prin oraşul ăsta de căcat.”

“Hai că ne vedem. Pa”

Încercând să se trezească, Y se ridică din pat, merge până la baie şi îşi aruncă o palmă de apă pe faţă. Privindu-se în oglindă îşi încheie nasturii de la cămaşă.

Y conduce o Dacia 1300 pe o stradă goală, trăgându-şi nasul. Îşi caută o batistă în buzunar şi îşi suflă nasul.

Ajuns la destinaţie, Z opreşte motorul şi coboară. Un bărbat tânăr, slab şi cu o cravată care pare că îl sufocă, vine în întâmpinarea lui.

“Să trăiţi! Le-am… le-am zis să aştepte în birou…”

“Bine” răspunde  Y cu un calm neaşteptat de tânărul bărbat. Ambii ajung în faţa unei uşi de tablă.

“Tu să rămâi aici”

Tânărul dă din cap înghiţind în sec iar Y intră salutând vizitatorii lui nocturni.

În spatele uşii de tablă se ascundea un birou foarte comod, aranjat cu bun gust, total contrastând aspectul exterior al clădirii. Lângă un geam mare care era întredeschis se afla biroul lui Y.

Y se aşează în scaunul lui cântărindu-i din ochi pe cei doi bărbaţi care au venit  în vizită. Aceştia păreau foarte bătrâni, dar nu aveau acea privire a unor bătrâni…privindu-i, Y nu putea să citească nimic în ochii lor. Nu ca ar fi expert in asta dar era un lucru care ii placea sa il facă înainte de a începe o conversaţie.

“Bănuiesc că ştiţi de ce suntem aici.” se încumetă unul din bătrâni.

“Da. am fost informat.”

“Bun. Şi… bănuiesc că e totul în ordine, nu? Că nu am vrea să…”

“Staţi liniştiţi. E totul în regulă. Mai trebuie numai dumneavoastră să vă îndepliniţi partea”

“Da, desigur” Bătrânul îi face semn partenerului său “Avem totul aici.”

Partenerul afirma din cap se ridică şi plasează pe biroul lui Y o servietă de piele neagră pe care o ţinuse tot acest timp ferm de mâner. Deschide servieta şi arată conţinutul lui Y.

“Bănuiesc că sunt toţi”

“Desigur. Puteţi să îi număraţi.”

Y închide servieta şi se ridică în picioare.

“Am încredere, domnilor”

“Plicul este în buzunarul lateral”

“Dacă pot să vă întreb, aveţi vreo preferinţă?”

“Cum credeţi dumneavoastră că e mai bine. Dvs sunteţi expertul”

“Da…”

“Bun domnilor”, Y întinde mâna, “atunci va spun la revedere şi mai discutam la o săptămână după ce treaba e completă.”

Ajuns înapoi în maşină, Y incepe să respire mai greu. Ştia că are o sticla de tequila pe bancheta din spate dar acum nu o putea găsi. După ce mai pipăie dupa sticlă o găseşte în final în torpedo.

Ia o gură zdravănă şi îşi încetineşte respiraţia. Din buzunarul lateral al servietei scoate un plic A4. În el găseşte o poză cu X.

.victime

persoana X doreşte să provoace o victima

persoana Y doreşte să devină o victima

daca X şi Y se vor întâlni atunci ambilor li se va îndeplini visul

şi toata lumea va fi fericita.

însa, ajungând in situaţia prezentă…

X aşteapta mult prea mult şi se pierde în detalii. când ştie că o singură lovitura, la 4,5 milimetri de tămpla lui Y ar face o lume întreagă fericită.

Soarta fericirii intregii lumi, se gândeşte el, atârna in diferenţa dintre 4 mm 4,5 mm sau 5 mm.

Y vazându-se la 0,5 mm distanţă de visul său, are un moment de reflecţie interioară. Se pare că Y va da înapoi.

Dar nu fiindcă a renunţat la visul său, ci dimpotrivă, în sufletul lui arde cu o pasiune latină (era sud-american) dorinţa lui de de mult… nu, nu din aceasta cauză. Pentru prima oara în viaţa lui, care de fapt a fost un pic cam lungă, se îndoia de calităţile lui X.

Acum 10 minute.

Y sta la masa. nu este o masa obişnuită, ci una de arţar negru, lăcuită de mai multe ori. se holbează la telefon. Pare mulţumit de telefonul său pe care nu mai avuse ocazia să îl studieze aşa intens de acum 4 ani şi 11 luni, când îl cumparase.

Nici nu işi dăduse seama că stă acolo de 4 minute. Aşa cum era de aşteptat se aude un sunet mecanic de pasăre. De două ori. Era soneria.

O uşă care se deschide greu zgâriind podeaua îi permite lui Y să cunoască o persoană nouă. Poate şi ultima.

Amândoi se apleacă discret în semn de respect.

“X”, se prezintă necunoscutul. “Nu vă suparaţi, am nimerit unde trebuie, nu?”.

Nu ca ar fi fost greu, pentru că Y era singurul om care mai trăia in aceea cladire.

“Da, sigur, sigur. Poftiţi!…” Y întinde mâna într-un mod primitor, dar cu o privire subtil mirată. ”Să ştiţi ca aveţi o voce foarte diferită la telefon…”

“Mi s-a mai spus”

“Deci, să înţeleg că aveţi experienţă… adică ăăă aţi mai facut chestii din ăstea…”

Lui X îi curge o picătură imaginară de sudoare de pe frunte care face un zgomot infernal pentru urechiile lui. doar pentru ale lui.

“Desigur… aşa cum scria şi in anunţ…”

“Ah, da, stupid din partea mea să întreb…”

Privindu-se ochi in ochi amândoi apleacă capul gentil in acelaşi timp, în semn de aprobare.

Y lasă un zâmbet subtil in expresia lui, pe care apoi îl mestecă mult prea vizibil şi se preface că ar căsca. 

“Bun. Atunci să-i dăm drumul, nu?”