.victime

persoana X doreşte să provoace o victima

persoana Y doreşte să devină o victima

daca X şi Y se vor întâlni atunci ambilor li se va îndeplini visul

şi toata lumea va fi fericita.

însa, ajungând in situaţia prezentă…

X aşteapta mult prea mult şi se pierde în detalii. când ştie că o singură lovitura, la 4,5 milimetri de tămpla lui Y ar face o lume întreagă fericită.

Soarta fericirii intregii lumi, se gândeşte el, atârna in diferenţa dintre 4 mm 4,5 mm sau 5 mm.

Y vazându-se la 0,5 mm distanţă de visul său, are un moment de reflecţie interioară. Se pare că Y va da înapoi.

Dar nu fiindcă a renunţat la visul său, ci dimpotrivă, în sufletul lui arde cu o pasiune latină (era sud-american) dorinţa lui de de mult… nu, nu din aceasta cauză. Pentru prima oara în viaţa lui, care de fapt a fost un pic cam lungă, se îndoia de calităţile lui X.

Acum 10 minute.

Y sta la masa. nu este o masa obişnuită, ci una de arţar negru, lăcuită de mai multe ori. se holbează la telefon. Pare mulţumit de telefonul său pe care nu mai avuse ocazia să îl studieze aşa intens de acum 4 ani şi 11 luni, când îl cumparase.

Nici nu işi dăduse seama că stă acolo de 4 minute. Aşa cum era de aşteptat se aude un sunet mecanic de pasăre. De două ori. Era soneria.

O uşă care se deschide greu zgâriind podeaua îi permite lui Y să cunoască o persoană nouă. Poate şi ultima.

Amândoi se apleacă discret în semn de respect.

“X”, se prezintă necunoscutul. “Nu vă suparaţi, am nimerit unde trebuie, nu?”.

Nu ca ar fi fost greu, pentru că Y era singurul om care mai trăia in aceea cladire.

“Da, sigur, sigur. Poftiţi!…” Y întinde mâna într-un mod primitor, dar cu o privire subtil mirată. ”Să ştiţi ca aveţi o voce foarte diferită la telefon…”

“Mi s-a mai spus”

“Deci, să înţeleg că aveţi experienţă… adică ăăă aţi mai facut chestii din ăstea…”

Lui X îi curge o picătură imaginară de sudoare de pe frunte care face un zgomot infernal pentru urechiile lui. doar pentru ale lui.

“Desigur… aşa cum scria şi in anunţ…”

“Ah, da, stupid din partea mea să întreb…”

Privindu-se ochi in ochi amândoi apleacă capul gentil in acelaşi timp, în semn de aprobare.

Y lasă un zâmbet subtil in expresia lui, pe care apoi îl mestecă mult prea vizibil şi se preface că ar căsca. 

“Bun. Atunci să-i dăm drumul, nu?”

Niciun comentariu până acum.

nici un comentariu până acum

Comentarii RSS URI identificator TrackBack